Guvernul a discutat doar în primă lectură ordonanța de urgență prin care stabilește un moratoriu la contractele de credit sau leasing ale producătorilor agricoli, afectați de seceta pedologică în 2023, pentru o perioadă de până la 31 decembrie 2024. Adoptarea ordonanței în această săptămână a fost o condiție a încetării protestelor, dar surse guvernamentale a declarat pentru Profit.ro că ordonanța nu a fost încă avizată de BNR.
Nici comunitea bancară nu înțelege cum a “avizat” moratoriul, în condițiile în care forma finală a OUG, publicată în Monitorul Oficial, nu include nici măcar una dintre propunerile făcute prin ARB, nici în faza consultărilor, nici prin poziția oficială transmisă după intrarea proiectului în dezbatere publică. În fapt, actul normativ final este aproape identic cu draftul creat în urmă cu peste 2 luni, publicat de Profit.ro, a cărui existență era pe atunci chiar negată de ministrul Câciu, la fel ca și primele discuții pe marginea lui avute cu bancherii.
După mai multe întâlniri dintre reprezentanții băncilor și Ministerul Finanțelor pe tema unui nou moratoriu al ratelor la credite, în care bancherii au arătat în mod repetat că e imposibilă aplicarea în contextul actual, fără un acord EBA pentru scutirea de provizioane, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat astăzi public că în discuțiile cu băncile s-a ajuns la "un acord", chiar la "un consens", urmând ca lideri coaliției să prezinte luni propunerea. Declarația a provocat stupoare în comunitatea bancară, care nu a văzut un draft asumat oficial, cu eventuale modificări, și nici nu a transmis până acum că vede posibilă aplicarea. O nouă întâlnire este în discuție pentru mâine.
O nouă amânare a ratelor a fost discutată cu băncile și s-a ajuns la un acord, a anunțat liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, are astăzi o întâlninire de la ora 13.00, cu reprezentanții Asociației Române a Băncilor (ARB). În lista temelor puse în discuție a introdus și propunerea unui nou moratoriu al ratelor la creditele persoanelor fizice, după cele deja aplicate în anii anteriori în contextul pandemiei Covid-19.
După un an 2020 în care efectul pandemiei COVID-19 a fost atenuat de facilitățile legislative, anul viitor va aduce o creștere a creditelor neperformante pe măsură ce moratoriile publice expiră și băncile vor face provizioane, care, alături de dobânzile mici, vor mânca profiturile, potrivit economiștilor agenției de rating Moody’s.